Instagram înlocuiește funcția swipe up cu autocolante

Instagram înlocuiește funcția swipe up cu autocolante



Instagram continuă să facă eforturi pentru a îmbunătăți interacțiunea utilizatorilor. Aplicația elimină funcția swipe up și o înlocuiește cu stickere. În prezent, funcția swipe up a link-urilor din stories le permite utilizatorilor să adauge link-uri externe în stories doar dacă aceștia au cel puțin 10.000 de urmăritori.

Conform declarațiilor oficiale, Instagram va închide funcția de swipe up din 30 august.

Instagram a confirmat că toți utilizatorii care pot accesa în prezent funcția de swipe up în stories vor putea accesa noul autocolant, fără să ofere însă date exacte dacă va mai lua în considerare sau nu numărul de urmăritori.

 

Ce avantaje aduce faptul că se elimină funcția swipe up?

  • O experiență simplificată pentru stories –  Autocolantele (stickers) pentru povești, cum ar fi Donation, Music, Poll și acum Link. Ele te ajută să experimentezi și să împărtășești ceea ce contează cu adevărat pentru tine.
  • Oferă mai mult control-  Autocolantul arată și funcționează în același mod ca și altele (de exemplu, Q&A, sondaj, GIF și locație). În același timp, asigură un control sporit al creatorilor. El poate fi modificat în diferite stiluri, redimensionat și poate fi amplasat oriunde în stories. 
  • Mai mult engagement – După cum bine știi, engagementul este important pentru utilizatorii Instagram. Prin intermediul acestor autocolante, utilizatorii pot primi reacții și răspunsuri rapide la stories. 

Schimbarea vine la scurt timp după ce Instagram a introdus opțiunea de căutare audio. Prin intermediul opțiunii sunt scoase în evidență diversele piese disponibile pentru a fi utilizate în cadrul aplicației în Reels.

Crezi că va reuși Instagram să-ți ofere mai multe posibilități de abordare pentru conținutul din stories prin această schimbare?