Pagina web a Instagram primește în sfârșit o cosmetizare, iar asta nu poate fi decât o schimbare de bun augur. Era timpul să se întâmple din cel puțin trei motive:
1. Pozele amatorilor de fotografie cu telefonul au devenit atât de bune încât a dispune 5 poze mici pe fiecare rând când deschizi un profil de user era pur și simplu o mare dezamăgire. Care genera frustrare. Pentru că dacă vizitai un profil de Instagram folosind laptopul sau desktopul, nu aveai mare lucru de văzut.
2. Piața și web designul au evoluat atât de mult încât, deși business-ul Instagram are la bază vizualul, pagina web era rudimentară din punctul ăsta de vedere. Paginile altora… ei bine, arată de ceva vreme impecabil. VSCOcam e un exemplu bun care să-mi susțină afirmația.
3. Fotografii profesioniști folosesc din ce în ce mai mult rețeaua pentru a-și expune pozele. Dar pentru a-i atrage și mai mult, le-a pus la dispoziție o modalitate simplă de a-și alcătui un portofoliu convingător.
Funcționalitățile nu se schimbă încă. Rămân aceleași. Dar impactul vizual este considerabil atât în thumbnail mode, cât și când deschizi o poză anume. Calitatea rezoluției se vede chiar și-ntr-un print screen.
Noua modificare a devenit vizibilă începând de astăzi și se va propaga până la ultimul user.
Pe de altă parte, preconizez că nu va mai dura mult până vom putea face mai mult din browserul laptopului decât ni se permite acum. Piața o cere. Instagram va trebui să facă un compromis.