6 idei pentru a sărbători Ziua Pământului 

6 idei pentru a sărbători Ziua Pământului 



Ziua Pământului (22 aprilie 2023) este una dintre multele zile în care companiile își pot crea sau reafirma angajamentul lor pentru sustenabilitate.

Creatorii de conținut sau antreprenorii trebuie să-și ia timp pentru a crea awareness, mai ales în acest vremuri în care acțiunea climatică este mai importantă ca niciodată. Mai mult decât atât, studiile arată că 34% dintre consumatori aleg branduri care au practici sustenabile și echitabile din punct de vedere ecologic. 

Scurtă introducere

Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc și recunosc Ziua Pământului ca un mijloc de a susține și de a proteja planeta și resursele acesteia. Ziua Pământului pune accent global colectiv pe sărbătorirea și păstrarea frumuseții pământului pentru decenii și secolele următoare.

‍Tema pentru Ziua Pământului 2023 este „Investește în planeta noastră”. Tema din acest an se concentrează pe implicarea guvernelor, instituțiilor, întreprinderilor și a celor peste 1 miliard de cetățeni care participă anual la Ziua Pământului pentru a-și face partea – „fiecare răspunde, toată lumea responsabilă”.

Așadar, iată câteva idei prin care poți, ca și creator de conținut sau antreprenor, să sărbătorești Ziua Pământului.

1. De ce să fie complicat când poate să fie simplu

Când vine vorba de campanii, avem tendința să credem că trebuie să organizăm ceva ieșit din comun. Dar, uneori, o abordare simplă este mai bună decât o campanie elaborată, mai ales dacă ai un mesaj clar și important de transmis. 

De exemplu, unele companii de fashion au decis să-și sfătuiască cumpărătorii să nu se concentreze pe reduceri și oferte și astfel să ajungă să cumpere mai mult. Ci, să se concentreze pe regenerarea pământului și achizițiile produselor durabile.

2. Creează conținut educațional

Ziua Pământului este o ocazie bună de a-i învăța pe oameni despre problemele de mediu și despre ceea ce pot face ei pentru a ajuta. Poți crea Reels informative, postări de blog sau infografice care să prezinte informații utile despre reciclare, economisirea energiei și alte practici de mediu. Nu uita să folosești hashtags și un CTA prin care să-ți inviți comunitatea să dea repost postării. 

3. Colaborează cu un alt brand/creator de conținut care se axează pe sustenabilitate

Ziua Pământului înseamnă a lucra împreună pentru un scop măreț. Așadar, poți menționa/recomanda un alt brand sau creator de conținut care încearcă să transforme planeta într-un loc mai bun.

De exemplu, poți menționa o companie care face produse fabricate din materiale durabile sau una care folosește doar produse reciclabile. 

4. Organizează o acțiune de plantare de copaci de Ziua Pământului

Alege o zonă din proximitatea ta care are nevoie de mai mulți copaci și organizează o acțiune de plantare. De asemenea, dacă ai o comunitate bine definită, o poți invita să se alăture cauzei tale. Astfel, vei reuși să faci un eveniment social. În plus, este o modalitate excelentă de a contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și de a crea un mediu mai plăcut pentru toată lumea.

5. Lansează o campanie de colectare a deșeurilor

Oarecum asemănătoare cu ideea de la punctul 4, campania de colectare a deșeurilor îi aduce pe prietenii și urmăritorii/clienții tăi în punctul central. În funcție de tipul deșeurilor colectate, poți să le reciclezi sau să le separi selectiv.. Acest lucru poate ajuta la curățarea mediului înconjurător și la educarea oamenilor cu privire la importanța reciclării.

6. Donează-ți profiturile

În săptămâna sau zilele premergătoare Zilei Pământului, poți lua în considerare să oferi o promoție pentru produsele tale și să donezi veniturile sau o parte din acestea pentru o cauză care are în atenție mediul.

În concluzie, Ziua Pământului este o oportunitate excelentă de a sărbători și promova protejarea mediului înconjurător în cadrul afacerii tale. Ca antreprenor sau creator de conținut, există multe moduri creative prin care poți să sărbătorești Ziua Pământului. Poți să creezi campanii de social media, să organizezi evenimente speciale sau să oferi produse și servicii care promovează obiceiuri mai sustenabile.

Cu puțin efort și creativitate, poți să atragi atenția publicului tău și să faci o diferență pozitivă pentru mediul înconjurător. Așadar, încearcă să pui în practică câteva dintre ideile prezentate în acest articol și să fii parte din eforturile globale de protejare a planetei noastre.

_‍____
Sursă poză de copertă: Rawpixel.com, Freepik