Nu m-am întâlnit niciodată cu Adrian, dar din fotografiile pe care le publică pe Instagram pot spune că suntem pe aceeași lungime de undă. Bine, mai mult el, că se vede că are ochi și mână de fotograf, în comparație cu mine care jonglez între marketing, content și uneori foto.
Așa că nu mai are rost să discutăm prea mult, pentru că acest material este despre el și sper ca în răspunsurile lui să găsești destule motive ca să-l urmărești:
1. De când te-ai apucat de Instagram şi de ce?
Aceasta poveste a venit de la sine, fara o tinta sau o directie anume. Pasiunea pentru fotografie a fost prezenta constant inca de cand eram mic si faceam poze alb-negru impreuna cu tatal meu. In ultimii ani am descoperit ce inseamna un dslr, un peisaj sau un portret, apoi a urmat evolutia captivanta a telefoanelor mobile. De ani buni faceam fotografii in fiecare calatorie si cream albume pe facebook, care aveau o oarecare apreciere in randul prietenilor, dar tot timpul simteam ca se poate mai mult.
Initial, asociam Instagram-ul cu poze de tip selfie, sau fotografii cu cartofi prajiti sau vedete internationale, insa acest lucru s-a schimbat o data cu trecerea timpului.
Ceea ce a dus la trezirea interesului pentru mine, a fost cand am avut pentru prima data o poza preluata pe un hub si am inceput sa primesc mesaje cu felicitari de la necunscuti. Este vorba despre @igersbucharest si pentru asta trebuie sa ii multumesc din nou lui @yesmyfriend care a trezit in mine dorinta de a impartasi viziunea si perspectiva mea transpusa intr-o simpla fotografie. Asta s-a intamplat acum 2 ani, iar de atunci Instagram-ul m-a cucerit treptat, dar definitiv.
Instagram este o platforma care permite comunicarea in mod facil si direct cu un range vast de oameni.
Trebuie sa recunosc ca au fost si frustrari, insa atunci cand privesti conturile cu peste 50k de followeri si cate 100 de like-uri la o postare, uiti de frustrari si te intorci cu drag pentru a comunica cu comunitatea care s-a creat in ultima vreme.
2. Fotografiezi ceva anume sau orice ţi se pare interesant?
Din punctul meu de vedere, fac foarte multe fotografii si nu am ca tinta ceva anume, dar clar trebuie sa fie acolo ceva captivant, fie o lumina diferita, fie o pata de culoare, fie o miscare care sa transmita o anume stare si conjuncture a momentului.
Poate fi un barbat care merge grabit prin ploaie, sau un apus plin de magie. Nu as avea secrete, sunt pur si simplu momentele mele, de la cele mai banale pana la cele mai interesante, chiar si pentru mine. Nu imi place idea de a petrece mult timp in casa, asa ca majoritatea timpului caut un cadru de surprins oriunde ma aflu. Desigur, nu toate pozele sunt reusite, dar cel putin pot face un story 🙂
Feed-ul meu nu cred ca este genul de feed curat, nu folosesc aceleasi filtre si nu am o tematica anume,
sunt pur si simplu o colectie de momente, un sir de idei si stari sau intamplari prin care trec si le surprind cu placere.
3. Care sunt aplicaţiile pe care le foloseşti pentru editarea fotografiilor înainte să le uploadezi pe Instagram?
In principal este VSCO. Pe langa asta, destul de rar, mai folosesc si Photoshop Express. Desi folosesc VSCO si aplic anumite filtre, asta nu reprezinta tot. Chiar si filtrele, nu sunt aplicate tot timpul la intensitate maxima, iar in prealabil, sunt necesare editarile manuale, lumina, contrastul, claritatea, fade-ul.
Jonglez cu toate, pana gasesc un echilibru care imi inspira ca am ajuns la varianta cea mai buna a acelei imagini. Uneori incerc mai multe variante si apoi ma decid la cea mai buna, alteori am perioade cand am un filtru preferat, iar apoi altul.
Cred ca este vorba de mood-ul personal din perioda respectiva si acest lucru se regaseste, mai apoi in feed.
4. Cine sunt Instagrammerii tăi preferaţi şi de ce?
Asta este cel mai greu, sa alegi cateva nume din sute :)) Sa spunem ca pe langa “clasicii” pe care deja ii urmarim cu drag, apreciez unele conturi pe care le-am descoperit recent si au inceput sa faca ravagii 😀
- @rivionze
- @alinnmihai
- @luciflorescu
- @1.girl.around.the.world
- @glpsu
- @_needlestack cu care chiar am facut o colaborare recenta la o fotografie, si multi altii pe care ii propun pe paginile de hub prin re-post.
Fiecare transpune ceva diferit si nou, iar partea cea mai frumoasa este calitatea si originalitatea fiecaruia, prin intermediul carora putem sa ne facem remarcati si in afara tarii, si sa captam atentia asupra continutului facut in Romania sau de romani in afara tarii.
Cred ca am inceput sa facem asta din ce in ce mai bine. 🙂