Cum să folosești corect hashtagurile pe Instagram?

Cum să folosești corect hashtagurile pe Instagram?



Ai făcut o postare pe Instagram. Bun. Câte hashtaguri ar trebui să-i adaugi pentru a maximiza reach-ul? Să treci hashtagurile în caption sau separat, ca și comentariu?

Sfaturile variază, cu siguranță. Unii spun că ar trebui să folosești până la 30 de hashtaguri, alții spun că 2-3 ar fi suficiente. Dacă e să privim spre studiile anterioare, acestea au arătat că mai puțin înseamnă mai mult. Mai mult decât atât, însuși Instagram spune că ar trebui să adaugi între 3-5 hashtaguri relevante pentru un reach cât mai mare.

Pentru un răspuns cât mai aproape de adevăr și relevant în legătură cu hashtagurile, echipa Later a efectuat recent o analiză a peste 18 milioane de postări de feed Instagram. Din studiu au fost excluse postările de tip videos, Reels sau stories.  

Long story short: utilizarea mai multor hashtaguri dă de obicei cele mai bune rezultate.  

Concluziile studiului Later despre folosirea hashtagurilor

20 de hashtaguri pentru reach, 30 pentru engagement

După analiza a peste 18 milioane de postări din feed-ul Instagram, s-a constatat că utilizarea mai multor hashtaguri dă cele mai bune rezultate.

Postările cu 20 de hashtaguri par să înregistreze cel mai mare reach. Când vine vorba de engagement, folosirea a 30 de hashtaguri duce la cele mai multe aprecieri și comentarii.

Deci, câte hashtaguri alegi să folosești? Nu există un răspuns corect la această întrebare, deoarece totul se rezumă la publicul și comunitatea ta, precum și la ceea ce vrei să obții de la aceștia.

Așadar:

  • Dacă ești foarte nișat, este posibil ca folosirea unui număr redus de hashtaguri să fie mai benefică. Altfel, s-ar putea să obții un reach mare, dar, cu toate astea, să nu obții nicio conversie dacă postarea ta ajunge în feed-ul persoanelor pentru care nu are nicio relevanță.
  • Pe de altă parte, dacă obiectivul tău este să-ți mărești numărul de reach, recomandăm să folosești un număr mai mare de hashtaguri. 

Ce hashtaguri să folosești

Dacă simți că ești în pană de idei când vine vorba de hashtaguri, îți recomandăm să le împarți pe diferite categorii. 

Iată 5 tipuri de hashtaguri pe care să le iei în considerare:

  • De locație: orașe, cartiere, parcuri, țări. De exemplu: #ilovemasterdam, #bucurestiulmeu etc.
  • De brand: evenimente și branduri
  • Industrie: cele care îți descriu nișa. Cum ar fi: #weddingplanner, #cooking, #traveling
  • Comunitate: cele specifice unui grup de oameni. De exemplu #TravelBloggers, #VanLifeLiving etc.
  • Descriptive: care îți descriu conținutul postării. De exemplu  #produsehandmade, #lumânăriparfumate etc. 

Într-adevăr, găsirea de noi hashtaguri consumă un pic de timp, însă, poți eficientiza procesul prin:

  • Utilizarea unui instrument de sugestii de hashtaguri. Acesta va găsi noi hashtaguri bazate pe conținutul postării și pe insdustria ta.
  • Inspirarea din Instagram Explore. 
  • Folosirea instrumentului de căutare Instagram.

În concluzie, îți recomandăm să experimentezi și să vezi ce funcționează cel mai bine pentru tine. Ține cont că jocul cu hashtagurile este unul pe termen lung, nu o soluție rapidă, de moment. Acestea, împreună cu conținutul valoros și relevant, și un plan de postări constant, te vor ajuta să-ți crești numărul de urmăritori și să dezvolți o comunitate implicată.

_____
Sursă poză de copertă: Scyther5, Canva.com