Fotografii mai bune cu iPhone 5S?

Fotografii mai bune cu iPhone 5S?



Îmi spunea la un moment dat Claudiu Moisescu (@themoise) că înainte să se lanseze Instagram şi pe Android fotografiile erau pur şi simplu uimitoare. Pozele care ajungeau în categoria popular meritau să ajungă acolo pentru frumuseţea lor. Dar de când Instagram a ales şi comunitatea Androizilor fotografiile din Popular…well, alea sunt aşa cum sunt. De la selfies până la boobies poţi să alegi ce vrei. Aşa că majoritatea fotografilor buni au ales să renunţe la instagram. Păcat!

Dar poate că iPhone îi va aduce înapoi pe acei fotografi cu noul telefon iPhone 5S (sau nu?).

De ce?

Iphone 5S vine cu o cameră foto ce are un senzor de 8 megapixeli cu un senzor de 15% mai mare şi cu un feature de iluminare din spate. Avem un dublu bliţ cu un sistem numit True Tone care aduce două temperaturi de culoare (cald + rece). În plus, Autofocus Matrix Metering pune în camera telefonului opţiuni existene de la DSL-uri: Autofocus continuu cu Expunere Matrix. Adică tradus:

Vom avea o corectare permanentă a expunerii pe întreg cadrul şi un sistem de focalizare continuă. 

 

blogdefotografie

 

Ca să-nţelegem mai bine ce are camera 5S cei de la Apple au făcut un tabel de comparaţie între iPhone 5S, iPhone 5C  şi iPhone 4S.

Acum tot ce putem să facem e să aşteptăm să vedem ce părere fotografii profesionişti care folosesc instagram şi dacă observă vreo schimbare în fotografiile făcute cu telefonul sau ba.