Instagrammerul săptămânii: Alexa Sferle

Instagrammerul săptămânii: Alexa Sferle



Scopul categoriei “Instagrammerul Săptămânii” e acela de a vă aduce în faţă instagrammeri care merită urmăriţi şi care să vă fie o sursă de inspiraţie pentru fotografiile voastre. Chiar dacă unii sunt români, alţii turci, alţii americani şi chiar dacă unii fotografiază doar alb negru, alţii doar străzi, alţii doar persoane există un singur lucru în comun între ei: Instagram.

Pentru săptămâna aceasta am ales-o pe Alexa Sferle! Dar pentru că am vrut să fac ceva diferit am ales să-i iau un mini interviu Alexei care sper să vă facă să-i daţi follow.

 1. De când te-ai apucat de Instagram şi de ce?

Folosesc contul de 2 ani, dar am început prin a folosi aplicaţia doar pentru editarea pozelor. Am ajuns, însă, să o apreciez pentru ceea ce e de fapt: cea mai “reală” dintre reţelele de socializare, care-mi oferă ochi oriunde în lume şi mă conectează cu oamenii care au acelali mod de a privi lucrurile ca al meu.

2. Fotografiezi ceva anume sau orice ţi se pare interesant?

De câteva luni, redescopăr oraşul în care trăiesc şi cred că asta se reflectă şi în ceea ce fotografiez – lucruri autentice, care vorbesc despre Bucureşti cu rele şi (mai ales) bune.

3. Care sunt aplicaţiile pe care le foloseşti pentru editarea fotografiilor înainte să le uploadezi pe Instagram?

Folosesc VSCO si Afterlight.

4. Cine sunt Instagrammerii tăi preferaţi şi de ce?

@berlinstagram, @spatari, @halfgirl, @lavinnnnia – pentru că mă regăsesc în fotografiile lor şi în cum văd ei “the charm around them”.

cont oficial @alexasferle










Comments are closed.