Primul pas al unui brand pe Instagram: Decizia

Primul pas al unui brand pe Instagram: Decizia



Cel mai greu pas pe care poţi să-l faci atunci când doreşti să începi să faci ceva este primul pas. Iar acest prima pas pe care trebuie să-l faci îl putem numi: “decizia“.

Ah…cât de ciudat au fost primele propoziţii pe care le-am scris în acest post, parcă prea motivaţional, prea a la Maxwell sau cine ştie ce alt speaker motivaţional mai citiţi voi. Dar e ciudat pentru că ăsta e adevărul. Atunci când trebuie să-ncepi un lucru, un proiect trebuie să-ncepi cu primul pas şi de cele mai multe ori primul pas este decizia.

Aşa mă gândesc şi la brandurile care vor să intre pe Instagram. Sunt zeci şi poate chiar sute de articole care-ţi răspund la întrebarea “De ce ai nevoie de instagram?” sau “Cu ce te poate ajuta instagram?” unii au scris chiar şi ebook-uri ca să-ţi demonstreze de ce Instagram este atât de bun în comunicarea digitală a brandului tău. Dar hai să ne uităm puţin care sunt punctele la care ar trebui să ne uităm atunci când ne confruntăm cu decizia de a intra pe Instagram sau nu.

1. Comunitatea

Cred că atunci când vrei să începi o comunicare pe Instagram în primul rând trebuie să te gândeşti la comunitatea ta. Poate că deja ai o comunitate bine închegată pe Facebook sau pe Twitter iar faptul că începi să foloseşti încă un canal de socializare ţi-ar putea crea anumite probleme. Probleme poate de comunicare, poate de consecvenţă sau de creativitate. Nu ştiu, nu pot să-ţi răspund pentru că nu-ţi cunosc comunitatea. Tu relaţionezi cu ei, tu vorbeşti cu ei, tu le dai cadouri şi le urezi bună dimineaţa…deci tu îi cunoşti atât de bine încât să-ţi dai seama dacă poţi sau nu să începi să comunici şi pe Instagram. Este corect atunci când spui: “comunitatea mea de pe facebook nu se aseamănă cu cea de pe instagram sau cu cea de pe twitter” dar aici atunci intervine comunicarea responsive despre care am scris mai multe aici.

2. Produsul este vedeta

Şi pe asta o ştiai, nu? Atunci când ai un produs pe care-l promovezi poţi să te joci foarte uşor şi frumos cu el. De exemplu îi avem pe cei de la Aqua Carpatica care fac o treabă foarte bună pe Instagram. Îşi promovează produsul. Le arată urmăritorilor cât de bine se poate integra produsul în aproape orice mediu sau orice circumstanţă. Şi ciudat, e doar apă:). Acum, hai să ne gândim puţin la tine. Ce produs ai? Ai un produs pentru low class sau pentru middle class? Ori poate că ai un produs pentru high class şi atunci te gândeşti că poate clientela ta nu stă pe Instagram. Well…nu te gândi chiar aşa pentru că dacă Mercedes a intrat pe Instagram şi a făcut cea mai tare campanie de până acum…atunci cu siguranţă şi produsele de high class pot să fie pe Instagram. Dar ca şi orice vedetă produsul tău are şi el oameni behind the scene, momente behind the scene, experienţe care-l fac “uman”. Foloseşte-te şi de acele experienţe!

3. Problema serviciilor

Well…şi dacă nu avem un produs şi suntem o companie de servicii? Atunci am un răspuns pentru tine care vine direct de la Richard Bransons (CEO Virgin) “Într-o agenţie/companie de servicii produsul este angajatul” Şi de aici te las pe tine să-ţi dai seama dacă merită să faci primul pas către Instagram sau nu

4. Comunicarea vizuală

Cât de mult relaţionezi la nivel vizual cu urmăritorii tăi?  Ai putea face un raport procentual de interacţiunea comunităţii tale când le “serveşti” o imagine? Poate că unii răspund mai repede la o imagine sau poate că alţii răspund mai repede la un status simplu ori la un video. Desigur, Instagram îţi oferă oportunitatea să comunici şi cu imagini şi cu video dar tu trebuie să-ţi dai seama dacă ai un răspuns convenabil sau nu. Dar te rog şi te implor, dacă răspunsul tău este unul negativ atunci mai bine dă-i pace la Instagram. Rămâi acolo unde eşti şi fă-ţi treaba! Nu forţa nota dacă nu se poate. Asta este. Merge înainte!

5. Eşti dispus

Să-ţi sacrifici din timpul tău pentru a găsi o imagine perfectă…să îşi foloseşti telefonul personal atunci când vezi ceva ce s-ar plia foarte bine pentru brandul tău…să faci cursuri de fotografie ori să studiezi puţin fotografia pentru a face fotografii mai bune…să munceşti mai mult…să comunici pentru încă un canal de socializare şi să răspunzi la comentariile de acolo…Dacă da, atunci perfect! Dacă nu, atunci nu-i bai!

Sunt doar câteva gânduri pe care ţi le propun atunci când vrei să iei decizia de a intra şi pe Instagram. Dar te rog frumos, nu te apuca de Instagram pentru că şi concurenţa face, nu te apuca de Instagram pentru că ai citit un articol despre Instagram sau pentru că e cool. Începe să comunici pe Instagram doar atunci când eşti sigur că a venit momentul brandului tău să comunice pe Instagram!

Comments are closed.