Al doilea pas al unui brand pe Instagram: Cercetarea

Al doilea pas al unui brand pe Instagram: Cercetarea



sau cum îmi place mie să-i zic – partea cu “Research”-ul.

Desigur, încă susţin tare şi răspicat că NU TOATE BRANDURILE TREBUIE SĂ FIE PE INSTAGRAM. Dar în cazul în care primul pas l-ai făcut şi ai luat decizia că vrei, trebuie şi că e necesar pentru brandul tău prezenţa pe Instagram atunci dă-mi te rog voie să te felicit şi să te invit în partea a doua a călătoriei noastre.

Al doilea pas pe care trebuie să-l faci tu ca brand atunci când vrei să intri pe Instagram e să-ncepi partea aceea nasoală de cercetare în care trebuie să-ţi confirmi decizia. Pentru că uneori se-ntâmplă că decizia ta să fie una subiectivă şi atunci cercetarea te va ajuta să ajungi la un punct final. Unii aleg ca prima oară să facă research-ul iar mai apoi să ia decizia. Eu zic să schimbăm puţin lucrurile!

Iar acum, să începem Cercetarea:

1. Ce se spune/postează despre tine?

La întrebarea aceasta poţi să găseşti răspunsuri pe Instagram prin căutarea unor cuvinte/hashtag cheie. Vezi dacă există public care postează pe Instagram poze cu produsul tău, în oraşul unde eşti prezent etc. Poţi să vezi de exemplu şi prin geo tagging. Deci, sunt oameni care postează fotografii cu brandul tău pe Instagram? Dacă da, înseamnă că deja ai o piaţă deschisă. Dacă nu, nu e nici o problemă, poate faci tu o piaţă. Mai greu, dar nimic nu e imposibil.

2. Ce poţi face cu/pentru cei care “vorbesc” despre tine?

Pe lângă faptul că postezi fotografii şi lansezi concursuri, altceva ce mai poţi face cu ei sau pentru ei? Consumatorii au o plăcere enormă atunci când pun mâna la construcţia brandului. Fă-i parte din comunitatea ta. Brandurile au o problemă când lansează concursuri pe Instagram – multe sunt prea clişeice. “Fotografiază-ne, pune hashtag-urile #xxxyyy , #aaabbb şi #cccddd, strânge multe inimioare şi poţi câştiga un voucher de 20% reducere la produsele care sunt în lichidare de stoc” – desigur, exagerez. Dar lipsa de creativitate a brandurilor pe Instagram zici că e o boală acută! Am cel puţin 3 exemple bune de campanii creative pe Instagram: Heineken, Mercedes şi Comodo. Atenţie la ce vei face cu ei şi pentru ei!

3. Ce face concurenţa pe Instagram?

Asta depinde doar de tine dacă vrei să-ţi analizezi concurenţa sau nu. Eu îţi propun că o analiză detaliată (dar nu obsedantă) a concurenţei face bine pentru intrarea ta pe Instagram. Vezi ce postează ei, dacă vorbesc cu userii sau nu, dacă pun o grămadă de hashtag-uri sau nu, dacă au lansat hashtag-uri unde postează şi alţii sau nu. Analizaţi concursurile pe care le-au lansat. Vedeţi ce au făcut bine şi ce nu au făcut bine. Şi din toată “dulceaţa” asta trebuie să vă scoateţi o concluzie care să vă ajute să faceţi al treilea pas.

4. Revino la pasul I – Decizia

Şi vezi dacă decizia ta încă e în picioare. Dacă Da, atunci putem sări direct la punctul III care este…

Va urma!

Comments are closed.