Am început să folosesc Instagram încă de când s-a lansat pentru Android. Pentru că avea un amărât de HTC Wildfire S a trebuit să aştept puţin până când Kevin & Co. s-au gândit şi la amărâţii de pe Android. Iar în seara când Instagram s-a lansat şi pentru Android nu m-am putut răbda să nu-l instalez în telefon. Desigur, pentru că nu era nimic de fotografiat am aşteptat până a doua zi.
Iar a doua zi la birou, într-o corporaţie naţională, nu am avut ce fotografia. Împins de dorinţa de a pune neapărat ceva pe Instagram am reuşit să fac prima fotografie.
E o nimica. E un mare zero. Nu înseamnă nimic. E doar un pachet de şerveţele.
Dar totul a pornit de la nimic, de la zero.
Cu timpul am început să prind gustul fotografiatului şi încercam să surprind orice moment care mi se părea mie interesant. Foloseam o grămadă de hashtag-uri doar pentru a strânge followers şi puneam cele mai ciudate filtre. Îi urmăream pe alţii şi îi copiam. Dar cum omul învaţă din greşeli am început să renunţ la grămada de hashtag-uri, la filtrele violente şi încercam să prind momentele instante din jurul meu.
Pentru că până la urmă despre asta e vorba în Instagram, surprinde momentele instante din jurul tău.
Instagram m-a învăţat să văd momentele din jurul meu, să le analizez şi să mă gândesc dacă merită împărtăşite cu alţii sau nu. Uneori mă opresc, fotografiez şi merg mai departe. Oamenii se uită ciudat la tine când te opreşi din mers pentru a fotografia cu telefonul. Alteori merg doar mai departe lăsând aceea imagine în mintea mea.
Câteodată e bine să fii şi egoist!
