De fiecare dată când vorbesc cu cineva despre Instagram, ajungem să povestim despre followersi. Oamenii parcă sunt obsedaţi de numărul de urmăritori pe care trebuie să-i ai pe Instagram. Ar fi chiar ideal, în concepţia lor, să fie mai mulţi urmăritori decât numărul fotografiilor uploadate. Dar e doar în concepţia lor şi atât, şi acolo îmi dau seama deja unde va ajunge discuţia noastră. Aşa că de multe ori renunţ înainte de a începe.
Cred că mai important decât numărul de urmăritori pe Instagram este ce fotografiezi şi de ce fotografiezi. În momentul în care ţi-ai trasat propriul stil de a fotografia şi ţi-ai găsit motivaţia pentru toată activitatea ta, atunci cu siguranţă restul detaliilor sunt doar nişte numere în plus, sau în minus.
Ciprian Robu este unul dintre românii care foloseşte Instagram din joacă şi care a ajuns la “suggested users”. Şi mi se pare interesant acest lucru pentru că Instagramul pentru el e doar
“o treabă lăsată în mâna sorţii” E o joaca, nu postez zilnic, uneori trec si saptamani.
L-am rugat să îmi povestească puţin toată joaca asta a lui de-a Instagramu’ şi sper să vă inspire câtuşi de puţin. Nu ca să ajungeţi la suggested users, nu ca să strângezi jdemii de followersi ci ca să vă găsiţi stilul pe Instagram.
Sper să vă inspire!
Contul mi l-am facut acum muuuult timp, dar am inceput sa-l folosesc prin Iulie anul trecut, imediat dupa ce am terminat facultatea. Totul a inceput intr-un mall din Cluj—cand prea plictisit de asteptarile la care am fost supus de catre prietena mea atunci cand intra intr-un magazin nou—am inceput sa pozez una-alta si sa editez pozele pe loc. Pana la urma aveam tot timpul din lume, right? (unitatea de masura pentru asteptari e “era glaciara”).
Ca si inspiratie: prima sursa a fost profesorul meu care m-a pregatit pentru admiterea la facultate, care la un moment dat a inceput sa posteze 2 albume cu fotografii minimaliste pe Facebook, iar apoi—cand am dat si eu de istoria artei—am aflat de nenea Piet Mondrian, a carui influenta mi-a intrat putin in degetul pe care apas “shot” pe ecranul telefonului.
Mi-au placut intotdeauna lucrurile simple si probabil ca si de aici vine mini-obsesia mea cu minimalismul. Imi place ordinea, disciplina, rigurozitatea, atentia la detalii. Atunci cand faci o poza minimalista, nu prea poti sa trisezi: ai un subiect simplu pe care trebuie sa-l pui in valoare prin compozitie, lumina, umbre, culori, proportii fata de altele etc. Alte chestie de care mi-am dat seama acum putin timp e faptul ca acele colturi de culoare, texturi, obiecte, ma fac sa-mi amintesc imediat unde si in ce conditie a fost facuta poza.
Subiectul pozelor mele poate fi orice: un grilaj de pe un perete, un far de autobuz, o clanta de usa, o umbra interesanta pe o suprafata neregulata etc.
Ce le propun celor care folosesc Instagram: un mic extras dintr-o prezentare a Paulei Scher pe care-l am in minte de mult timp: “being ‘serious’ about something is very different from being solemn—when you’re solemn, that means you’re not playing anymore.” + The rule of thirds is your best friend :D.
