Te întrebi cum fac bani influencerii și creatorii de conținut și ce ai putea face și tu să-ți câștigi existența făcând ceea ce-ți place? Ai ajuns în locul potrivit. Influencerii și creatorii de conținut au devenit o parte importantă a mediului online cu ajutorul căruia pot chiar să-și câștige existența. Chiar și așa, acest mediu se schimbă peste noapte, astfel încât creatorii de conținut și influencerii trebuie să se adapteze constant la trenduri și actualizări.
Creator de conținut vs. influencer: există diferențe?
Cu siguranță ai auzit de cei doi termeni. Deși sunt similari, între ei există totuși o diferență de nuanță. În esență, un creator de conținut este orice persoană care creează conținut digital. Un influencer, pe de altă parte, este o personalitate din rețelele publice care își influențează publicul să cumpere produsele sau serviciile pe care acesta le promovează.
Cum fac bani influencerii și creatorii de conținut
1. Colaborări plătite cu branduri
Colaborările plătite cu branduri sunt o metodă des întâlnită prin care influencerii și creatorii de conținut câștigă bani. Acestea pot include postări plătite pe rețelele sociale, apariții în campanii publicitare sau evenimente sponsorizate.
Pentru a obține aceste colaborări, influencerii și creatorii de conținut trebuie să aibă o (comunitate) audiență activă și implicată. Iar acest lucru poate fi realizat doar prin crearea de conținut de calitate și prin engagement constant cu urmăritorii.
2. Abonamente și conținut exclusiv
Conținutul exclusiv este un tip de monetizare relativ nou introdus prin care creatorii de conținut oferă persoanelor acces exclusiv. Cnținutul este oferit prin intermediul unei aplicații sau a unui site web și poate include tutoriale, lecții, sfaturi sau alte tipuri de conținut.
Pentru a obține venituri din aceste abonamente, creatorii de conținut trebuie să aibă o audiență care dorește să obțină acces la conținutul exclusiv. Este important să ofere o valoare reală și relevantă în schimbul abonamentelor și să mențină conținutul actualizat și interesant.
3. Crearea și vânzarea de produse
Creatorii de conținut pot crea și vinde propriile produse, cum ar fi ebook-uri, îmbrăcăminte, cursuri video sau produse fizice. Aceste produse pot fi promovate prin intermediul canalelor lor de social media, prin intermediul parteneriatelor cu alte branduri, dar și diverselor platforme precum: Etsy, Shopify sau WooCommerce.
Pentru a obține astfel de venituri, creatorii de conținut trebuie să creeze produse care să răspundă nevoilor și intereselor publicului lor. Este important să ofere o valoare reală în schimbul prețului plătit pentru produs și să mențină un nivel ridicat de calitate.
4. Participarea la evenimente
În 2023, una dintre variantele prin care influencerii și creatorii pot face bani este prin participarea lor la evenimente online sau offline de tipul meet and greet.
De exemplu, pot organiza un workshop de makeup sponsorizat de un brand în cadrul căruia să-și invite comunitatea să se înscrie și să participe.
5. Vânzarea de NFT-uri
O tendință cel puțin interesantă în industria influencerilor și creatorilor de conținut este vânzarea de NFT-uri care reprezintă conținutul lor cum ar fi imagini, videoclipuri sau altele. Ele pot fi vândute prin licitație, iar prețul poate să crească pe măsură ce popularitatea influencerului crește.
6. Marketing afiliat
Te-a întrebat vreodată cineva de unde ți-ai luat tricoul sau cum ți-ai organizat excursia? Cu marketingul afiliat, creatorii își pot transforma răspunsul în bani în plus. Practic, ei câștigă un comision din traficul și vânzările pe care le generează în numele unui brand.
7. Predarea de cursuri pe diverse platforme
Platformele precum Udemy sau Coursera au revoluționat modul în care învățăm. A deveni „profesor” pe o astfel de platformă îi ajută nu doar să facă bani, ci îi și poziționează ca lider de gândire.
8. Consultanță, mentorat și freelance
Mulți influenceri și creatori de conținut au o expertiză unică într-un anumit domeniu sau nișă, cum ar fi fitness, nutriție, afaceri, marketing digital, fotografie, design sau programare. Aceștia pot oferi sesiuni de consultanță sau mentorat, în care își împărtășesc cunoștințele și experiența cu cei care doresc să învețe sau să îmbunătățească abilitățile lor în domeniul respectiv. Sesiunile pot fi plătite în funcție de durata, conținutul și expertiza oferită.
9. UGC
UGC sau User-Generated Content este o formă de conținut creat de utilizatori, de obicei prin intermediul rețelelor sociale sau a altor platforme online. Brandurile își doresc să folosească UGC pentru a-și promova produsele sau serviciile, iar influencerii și creatorii de conținut pot beneficia de pe urma acestui lucru prin intermediul sponsorizărilor.
În concluzie, există multe moduri prin care fac bani influencerii și creatorii de conținut. Dar, e bine să ții cont că în lumea influencerilor și a creatorilor de conținut succesul depinde de talentul, pasiunea, perseverența și capacitatea acestora de a se adapta la schimbări și de a-și diversifica sursele de venituri.
De asemenea, construirea unei comunități loiale și interesate este esențială pentru a reuși să transforme activitatea de pe platformele sociale într-un business profitabil și durabil.
În general, cheia succesului pentru influencerii și creatorii de conținut în 2023 va fi să aibă un public devotat și să ofere conținut autentic și valoros. Cu cât sunt mai implicați fanii lor, cu atât mai multe oportunități de monetizare pot apărea în viitor.
_____
Sursă poză de copertă: Svetlanasokolova, Freepik