Pentru Mihail şi Vlad

Pentru Mihail şi Vlad



O scrisoare deschisă pentru doi instagrammeri clujeni!

Mihaile,

Nici nu mai ţin minte când te-am cunoscut pentru prima oară. Cred că eram undeva la expoziţia “Viaţa În Cluj” şi ai fost printre primele persoane care au păşit în sală. Te-am văzut pierdut printre fotografii şi parcă mirat de fiecare dată când îţi vedeai lucrarea. Recunosc, nu mi-ai atras atenţia. Poate că eram eu prea emoţionat, obosit şi stresat de toată acţiunea din acel week-end. Dar mai apoi am decis să te urmăresc pe Instagram şi mi-am făcut curaj să interacţionez cu tine. Ştii, de multe ori ai nevoie de curaj să interacţionezi cu oamenii, da, chiar şi pe canalele de socializare. Şi te-am urmărit! Şi încă te urmăresc. Iar fotografiile tale îmi arată pasiunea ta de a explora şi a-ţi dezvolta spiritul creativ.

Dar vreau să-ţi zic că ai făcut o fotografie de care trebuie să fii foarte mândru. Şi meriţi asta! Ai susprins atât de bine şi de frumos simplitatea omului, divinitatea îngerilor, lumina care cade pe scaunul cu rotile şi tablourile care înconjoară toată acţiunea. Mi-a plăcut atât de mult încât sper ca într-o zi să devină o fotografie de copertă de carte iar dacă nimeni nu se încumetă să intre în această nebunie atunci eu cu siguranţă o voi printa şi îi voi găsi un loc pe un perete.

Fiii mândru de ea!

Vlade,

Ţie nu îţi pasă de nimic şi de nimeni. Eşti un nebun care merge înainte orice ar fi. Prima oară te-am cunoscut la acel eveniment, dar nu mi-ai părut interesant. Poate mi-ai fi ridicat o sprânceană dacă te ridicai şi-l plesneai pe ăla ce tot dădea din gură aiurea. Dar nu ai făcut-o şi pentru mine te-ai pierdut undeva în mulţime. Chiar dacă ne-am “împrietenit” pe Facebook (vorba vine) tot a fost pe degeaba. Apoi am continuat cu Instagram şi cu micile escapade prin Cluj. Am rămas stupefiat când mi-ai cerut să-ţi trimit o fotografie de-a mea pe care să o printezi şi să o prinzi pe un perete în birou. Şi mi-ai cerut să mă semnez pe ea. Omule, eşti nebun?!?! Cum să-mi ceri să-ţi dau o semnătură pe o fotografie de-a mea?

Nu eşti genul de instagrammer clasic care-şi pregăteşte momentele. Îţi place instantul şi de-aia eşti fain bă! Apropo, ai două fotografii care mă fac să te urăsc şi mai mult. Una e cea în care ne-ai arătat libertatea jobului tău iar cealaltă e cea cu diamantul care-mi place la nebunie. Tu realizezi că dacă un regizor vede fotografia asta poate să o folosească foarte uşor ca imaginea următorului blockbuster? Da, e demnă de imaginea unui film de mare anvergură. Poate chiar şi “The Next Superman!” Te rog să ţi-o salvezi undeva şi să mi-o dai pe mail. Mai am un loc pe perete!

Îţi mulţumesc pentru ea!