Aţi auzit de Warby Parker? Cum? Chiar nu aţi auzit? Dar voi ce urmăriţi pe Instagram? Aaaa…nu urmăriţi branduri? Atunci am înţeles. Dar de ce nu urmăriţi branduri pe Instagram? Pentru că sunt agresivi sau pentru că nu ştiu să facă fotografii care să vă atragă? Vă înţeleg complet. Şi eu încă sunt în căutarea unui brand din România care ştie să folosească Instagram mai mult decât…”hai să facem şi noi pe Instagram ca să strângem like-uri şi apoi om vedea ce se va întâmpla“
Astăzi însă vreau să vă vorbesc despre un brand care face treabă bună pe Instagram. Partea nasoală e că nu e din România (şi asta pe mine mă enervează la culme) dar nu e nici un gigant a la Pepsi sau Starbucks. E un brand care vinde rame de ochelari sub 100 de dolari.
Warby Parker e un brand care merită dat ca exemplu de comunicare pe Instagram pentru următoarele motive:
1. Organizarea instameet-urilor
Warby Parker a ieşit din anonimat când a lansat provocarea pentru instagrammeri cu un instameet care a avut un succes enorm şi despre care chiar şi acum se vorbeşte la conferinţe. Da? Nu ştiaţi că brandurile pot organiza instameet-uri? Uite că se poate. Dar pentru a reuşi să organizezi un instameet ai nevoie de o comunitate care să-ţi răspundă provocării şi care chiar să te urmărească pentru că eşti un lovebrand pentru ei nu pentru că le-ai dat un premiu ca să-ţi dea follow (if you know what i mean). Rezultat: peste 650 de fotografii unde majoritatea dintre ele avea un product placement;)
2. Să lucrăm cu instagrammerii
Asta e o regulă pe care ar trebui ca orice om de social media să o înţeleagă atunci când începe să comunice pe Instagram pentru un brand: să colaboreze cu instagrammerii. Adică, dacă vrea să facă o campanie pe Instagram să nu caute să lucreze cu bloggeri care au Şi instagram sau cu oameni de social media care au Şi instagram ci doar cu instagrammeri. Ca de exemplu Warby Parker care lucrează constant cu instagrammeri la lansări de produse sau poate pur şi simplu când vor să facă o campanie. De aceea vă recomand: dacă vreţi să faceţi o campanie pe Instagram lucraţi cu instagrammeri nu cu bloggeri (sau orice ar fi ei) care au ŞI instagram.
3. Creativitatea
Well…dacă nu eşti destul de creativ pe Instagram atunci poţi să-ţi numeri zilele. Creativitatea e un must have pe Instagram. Warby Parker s-a folosit şi de Instagram când şi-a lansat noua colecţie printr-o serie de printuri. Iar dacă intraţi pe contul lor oficial puteţi să observaţi că până şi fotografiile clişeice sunt creative:)
Aşadar, azi am învăţat că un brand care vrea să aibă succes pe Instagram trebuie să:
1. Să fie creativ
2. Să-şi construiască o comunitate
3. Să colaboreze cu instagrammeri
4. Să organizeze instameet-uri
Iar dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii ştiţi unde mă găsiţi