Într-o scrisoare către creatori, Susan Wojcicki, CEO YouTube, spune că timpul petrecut pe rețea a crescut cu 25%, în prima jumătate a 2020. Mai mult, au fost urmărite peste 100 de miliarde de ore de clipuri video dedicate gaming-ului. Iar livestream-urile zilnice au crescut cu 45%. Nu doar atât, dar YouTube a plătit creatorilor de conținut, artiștilor sau organizațiilor media peste 30 de miliarde de dolari în ultimii trei ani.
Cifre într-adevăr impresionante, dar hai să vedem la ce ne putem aștepta de la YouTube în 2021.
Mai multă transparență
YouTube dă de înțeles că a auzit toate plângerile creatorilor legate de schimbările dese în ceea ce privește Regulile Comunității (Community Guidelines). Tocmai de aceea, își dorește să ofere cât mai multă transparență. În special când vine vorba de monetizare și penalizări (content strikes). Platforma și-a propus, în acest sens, să comunice mai bine schimbările în politicile de conținut. Wojcicki e conștientă de frustrările creatorilor care au primit strike pe canale lor pentru clipuri video mai vechi. Așa că, dă asigurări că vor exista perioade de grație suficient de mari. Astfel, toți youtuberii vor avea timp să facă schimbările necesare astfel încât video-urile lor vechi să nu încalce politici noi.
Lupta împotriva dezinformării și discriminării
YouTube a resimțit presiune din partea utilizatorilor și legat de moderarea conținutului și prevenirea răspândirii informațiilor false. Pentru 2021, promite să-și concentreze atenția pe lupta împotriva dezinformărilor legate de vaccinarea anti-covid. Astfel, va da jos orice conținut care pretinde că virusul nu există sau care încurajează oamenii să folosească anumite leacuri sau tratamente periculoase.
Wojcicki spune că va susține succesul tuturor creatorilor, indiferent de gen, etnicitate, culoare sau orientare sexuală. YouTube poartă acum discuții cu diferite comunități de minorități pentru a înțelege mai bine cum pot face rețeaua un loc mai sigur și mai inclusiv pentru acestea.
Accent tot mai mare pe conținut educațional
Se pare că nu doar TikTok și-a propus să promoveze anul acesta conținutul educațional. YouTube merge chiar un pas mai departe și declară că vor să-și dubleze numărul de utilizatori care urmăresc clipuri educative. Mai mult, va susține creatorii care îi învață pe utilizatori abilități esențiale pentru secolul 21 (ca: scriere de cod, performanță în business, limbi străine).
Mai multe surse de venit pentru creatori
Wojcicki spune că s-a dublat numărul de canale noi care s-au înscris în YouTube Partner Program pentru monetizare. Pe lângă asta, abonamentele la YouTube Music sau Premium au atins cifra de 30 de milioane de membri la finalul anului trecut. Mai mult, s-a triplat numărul creatorilor care au avut venituri din abonamentele la canal, Super Chat sau Super Stickers. Așa că, platforma promite să ofere tot mai multe modalități prin care youtuberii să-și monetizeze conținutul.
Funcționalități de ecommerce integrate în platformă
Foarte mulți utilizatori caută recenzii la produse pe YouTube înainte de a lua o decizie de cumpărare. Astfel, era evident că platforma va găsi o modalitate să integreze și o componentă de shopping. Deja rulează și câteva teste împreună cu youtuberi pe zona de beauty și electronice prin care utilizatorii pot cumpăra produsele văzute în videouri. Cu siguranță, vor face aceste funcționalități disponibile pentru tot mai mulți utilizatori în 2021.
Promovarea conținutului video scurt prin YouTube Shorts
Dacă TikTok testează posibilitatea de a urca videouri mai lungi în platformă (de 3 minute), YouTube testează YouTube Shorts. Această nouă funcționalitate permite utilizatorilor (momentan, doar din India) să creeze conținut video de maxim 15 secunde, direct de pe telefon. Acesta este, în fapt, modalitatea prin care YouTube încearcă să contracareze popularitatea tot mai mare a TikTok. Deși în faza de test, Wojcicki menționează în scrisoarea ei că YouTube Shorts beneficiază, deja, de 3,5 miliarde de vizualizări zilnice. Rămâne de urmărit cum se va duce bătălia pe conținut video scurt între YouTube Shorts, Instagram Reels și TikTok.
Dacă ești curios ce pregătește TikTok pentru 2021, aruncă un ochi pe articolul de aici.
*Featured image by Christian Wiediger on Unsplash