Tips&tricks pentru campanii de Black Friday eficiente în 2022

Tips&tricks pentru campanii de Black Friday eficiente în 2022



Fie că ne place sau nu, Black Friday este unul dintre cele mai mari evenimente de retail ale anului. Cumpărătorii activi iubesc și abia așteaptă discounturile și cu siguranță și-au pregătit deja bugetele de cumpărături încă din octombrie. Apropo, comerțul online românesc a atins pragul de 6,2 miliarde de euro la finalul anului 2021, cu aproape 10% mai mult decât în 2020, când valoarea sectorului e-commerce a fost estimată la 5,6 miliarde de euro.

Având în vedere cifrele de mai sus, campaniile sezoniere cum este Black Friday pentru business-urile care au un magazin online sunt excelente. De aceea, îți recomandăm să începi să le pregătești din timp. De când? De sâmbăta trecută, dacă se poate.

În continuare, îți prezentăm câteva tips&tricks pentru Black Friday 2022 pe care le poți implementa.

Dar înainte, iată câteva sfaturi pentru a crea o campanie de Black Friday

1. Organizează-te din timp

Pentru o viață ca la carte, organizarea este cheia. La fel te sfătuim să faci cu Black Friday. După ce stabilești exact care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi, îți va fi mult mai ușor să parcurgi întregul proces. Tot aici am include și prelansarea sau perioada de teasing pe care ți-o recomandăm s-o implementezi înainte de Black Friday cu cel puțin o săptămână. Practic, este o activitate în care îți anunți vizitatorii site-ului că urmează să ai/nu ai reduceri. Spre exemplu, îți poți invita vizitatorii site-ului să se aboneze la o listă de e-mailuri ca să fie primii care vor afla de reducerile pe care le pregătești.

2. Ce campanie faci, mai exact

În funcție de publicul țintă, gândește-te ce campanie vrei să faci. Vrei să vinzi de Black Friday sau vrei să-l boicotezi? Psss. Trage cu ochiul și la competitori, să nu ai campanii similare cu ei. 

3. Pregătește campania

Care sunt produsele / serviciile pe care vrei să le prmovezi? Cum stai cu stocul pentru aceste produse? Câte postări faci pe social media? Ai inclus bannere pe site? Ți-ai creat un landing page? Ce procent de reducere oferi?

Dacă pregătești o campanie de e-mail marketing, așa cum spuneam la punctul 1, ți-ai pregătit e-mailurile?

4. Evită eroarea 404

Asigură-te că site-ul este perfect din punct de vedere tehnic, SEO și că nu se încarcă greu astfel încât vizitatorii să iasă de pe el înainte să cumpere.

5. Monitorizează campania

Ca să-ți fie mai ușor pe viitor, să știi ce a funcționat și ce nu a funcționat, monitorizează toate tacticile pe care le implementezi.

Schimbă-ți abordarea

Vremurile se schimbă, iar societatea devine din ce în ce mai conștientă de capcanele consumerismului. Drept urmare, tot mai multe branduri se îndepărtează de la ideea de Black Friday cu care am fost obișnuiți. Astfel, optează pentru campanii mai drăguțe și mai relevante, care le și ajută să se deosebească de concurență.

Iată trei campanii alternative de Black Friday pentru acest an:

1. Campanie de strângere de fonduri

Alege și sprijină o cauză socială în care crezi și care rezonează cu brandul tău. De exemplu, poți dona X% din încasări unei cauze de fiecare dată când cineva cumpără de la tine. 

2. Încurajează consumul conștient

Așa cum spuneam și la început, nu putem nega veniturile pe care le generează Black Friday. Mai ales dacă reducerile sunt presate cu un termen limită strâns, de 24-48 de ore de exemplu. Așa se naște achiziția impulsivă. Dacă vrei să încurajezi consumul conșient și nepresat de timp, mărește perioada în care aplici reduceri și aplică-le pe cât posibil la toate produsele. 

3. Boicotează Black Friday

Deși e posibil să pierzi în cifre pe termen scurt, pe termen lung o astfel de acțiune îți va aduce câștiguri. 

Fii activ pe Social Media

Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat din ultimii doi ani este faptul că, atunci când vine vorba de un business, acesta trebuie să aibă prezență online. De fapt, prezența nu mai e de ajuns. Este nevoie de activitate, implicare și relevanță pentru publicul său.

Cum să-ți promovezi produsele cu social media? Creează postări și Ads care să-i intrige pe utilizatorii de social media să interacționeze cu ele și să cumpere.

  • Gândește și programează conținutul în avans;
  • Creează conținut diferit și relevant;
  • Postează behind the scenes;
  • Creează ghiduri de folosire ale produselor;
  • Fă postări video de tip reels;
  • Postează și stories.

În concluzie, Black Friday încă este despre cifre, reduceri și cumpărături. Însă, tot mai mulți  cumpărători apreciază experiențele unice fără să intre în nebunia consumeristă. În funcție de valorile și misiunea brandului tău, alege ceea ce crezi că te-ar reprezenta cel mai bine.

Cum va arăta Black Friday pentru afacerea ta? Ce faci după ce se termină Black Friday?

_____
Sursă poză de copertă: BiZkettE1, Freepik.com