Încă cred că cea mai bună campanie pe Instagram făcută până acum de un brand de maşini aparţine celor de la Mercedes #takethewheel. O campanie curajoasă şi creativă care pe lângă faptul că a generat atât interacţiune pe Instagram cât şi preluări în presă care au făcut un media value destul de scump. Câştigătorul campaniei a fost Chris Ozer care a strâns 478951 de like-uri întrecându-i pe restul concurenţilor.
#Takethewheel nu e singura campanie pe Instagram făcută de Mercedes. Îmi aduc aminte de campania neconvenţională #Untamed lansată anul acesta în aprilie. Anders Sundt Jensen, Head of Brand Communications de la Mercedes-Benz făcea o declaraţie pe perioada campaniei:“We are absolutely thrilled by the creativity shown by internet users in interpreting the idea behind the online campaign.” Fapt ce demonstrează încă o dată puterea Instagramului.
Dar să nu vorbim doar despre Mercedes. Pentru că pe lângă ei mai sunt şi alte branduri care au început să se joace pe Instagram şi să facă anumite campanii.
De exemplu îi avem pe cei de la Ford care au lansat campania Ford Fiestagram. Astfel, Ford a comunicat noile tehnologii din ultimul model Fiesta printr-o campanie pe două canale de social media: Facebook si Instagram. Participanţii au uploadat peste 16,000 de poze, cate una la 3,4 minute. Fotografiile erau uploadate făcând trimitere către noua tehnologie Ford Fiesta cum ar fi #entry, #music, #hidden. Desigur, fiecare hashtag care reprezenta o tehnologie putea fi interpretat în diferite feluri. Cele mai bune fotografii erau selectate în diferite galerii iar Ford dădea premii săptămânale iar la finalul campaniei câştigătorul a primit un Ford Fiesta.
Al treilea exemplu îl putem vedea la Lexus care zilele trecute a lansat primul film în colaborare cu 200 de instagrammeri dorind să promoveze Lexus IS F SPORT. Filmul este creat din fotografiile instagrammerilor iar tot proiectul a durat cam aşa. S-a făcut un fel de story board împărţit pe mai multe frame-uri iar apoi fiecare instagrammer şi-a putut alege frame-ul pe care să-l fotografieze şi să-l uploadeze mai apoi sub hashtagul #LexusInstafilm.
Cei de la Lexus au făcut un user cu @Lexusinstafilm unde puteţi vedea întrega colecţie.
În România lucrurile stau puţin mai diferit. Momentan singura campanie pe Instagram care-mi vine în minte este la Land Rover făcută de agenţia Spada. Desigur, campania putea fi mult mai amplă şi mai creativă dar ca şi un prim pas ne putem mulţumi cu clişeicul “uploadează o fotografie cu hashtag-ul x şi poţi câştiga premii”. Nu nu nu…să nu mă înţelegi greşit, nu vreau să-i critic. Ştiu ce înseamnă să faci primul pas într-un domeniu care nu este exploatat dar vreau să cred că pe viitor vom putea vedea şi noi campanii creative ca şi Mercedes sau Lexus.