Despre sănătatea mintală în social media

Despre sănătatea mintală în social media



Sănătatea mintală a devenit un subiect din ce în ce mai discutat în ultima perioadă. Din 1949, luna mai este dedicată sănătății mintale și conștientizării problemelor cu care se confruntă un mare procent din populație. 

Chiar dacă nu avem studii efectuate pe termen lung care să documenteze efectele rețelelor sociale, există câteva studii care indică faptul că rețelele sociale au impact direct asupra sănătății mintale. Drept urmare, dependența din ce în ce mai mare de rețelele sociale crește riscul ca sănătatea mintală să-ți fie afectată și să te simți anxios, singur, deprimat sau invidios.

Rețelele sociale se implică activ în protejarea sănătății mintale

În 2019, Instagram anunța că va ascunde numărul de like-uri de la postări pentru a reduce comparațiile sau reducerea stimei de sine.

Acest lucru este sănătos pentru utilizatori, deoarece elimină o parte din acea tensiune în ceea ce privește partajarea și măsurarea valorii de sine în funcție de numărul de aprecieri pe care le obțineți pe o imagine”, a spus Taylor Lorenz.

În 2020, Facebook a adăugat resurse de la experți în sănătate mintală. Acestea includ: ghiduri și sfaturi care abordează subiecte de sănătate mintală, inclusiv stresul, anxietatea, depresia, criza emoțională și durerea.

În 2021, Pinterest a anunțat că se concentrează în mod special spre finanțarea organizațiilor care doresc să abordeze disparitățile rasiale. Platforma va aloca 10 milioane de dolari în următoarele 12 luni pentru a susține acest demers. Sigla Pinterest va deveni verde (culoarea oficială a lunii de conștientizare a sănătății mintale).

Ce părerea ai? Sunt acestea soluții de lungă durată sau sunt doar un pansament temporar?

Ce impact are social media în sănătatea mintală?

Sănătatea mintală
Sursă foto: Verywellmind.com
  • Utilizarea rețelelor sociale poate contribui la depresie

Unele studii despre social media și sănătatea mintală arată că există o corelație între rețelele sociale și depresie. Alte cercetări fac un pas mai departe, afirmând că rețelele sociale pot provoca depresia. Conform acestui studiu, cu cât oamenii folosesc mai puțin social media, cu atât se simt mai puțin deprimați și singuri. 

Dacă vrei să aprofundezi subiectul, Cristina Chipurici are un articol util despre dependența de social media.

  • Rețelele sociale îți pot răni stima de sine

În afară de riscurile crescute pentru depresie și anxietate, rețelele sociale au un impact asupra sănătății mintale și în alte moduri. De exemplu, te pot face să experimentezi sentimente de lipsă de stimă de sine în ceea ce privește viața sau aspectul fizic. 

Din același studiu reiese că cei care și-au limitat timpul petrecut pe social media au fost feriți de consumul de conținut dăunător. Au fost feriți de imagini cu plaje exotice sau cupluri fericite care ar fi putut să-i facă să se simtă prost. 

  • FOMO: Teama de a pierde

În cazuri extreme, FOMO te poate determina să rămâi legat de telefonul tău și să verifici în permanență actualizările apărute. Un astfel de exemplu ar putea fi Clubhouse, unde dacă nu ești prezent în locul potrivit la momentul potrivit, poți pierde informație valoroasă.  

Cum să utilizezi social media ca să-ți protejezi sănătatea mintală?

Utilizarea rețelelor sociale vine cu riscuri pentru sănătatea mintală, dar asta nu înseamnă că ar trebui evitată complet. Poți continua să utilizezi aceste canale, dar cu moderare. Iată câteva sfaturi de care să ții cont:

  • Folosește fiecare canal de comunicare cu moderație. De exemplu, poți să-ți instalezi un cronometru și să verifici cât timp petreci pe rețelele sociale. 
  • Asigură-te că faci și alte activități. Planifică activități în lumea reală care să te ajute să te concentrezi pe împrejurimi și pe natură. Poți citi o carte sau să faci o plimbare. 
  • Amintește-ți că ceea ce vezi nu este neapărat real. Ceea ce vezi pe rețelele sociale nu este neapărat real. Este, mai degrabă, o perspectivă părtinitoare a evenimentelor din lumea reală. 
  • Oprește-ți notificările de la aplicații și asigură-te că rețelele sociale nu interferează cu munca ta sau cu timpul pe care-l petreci cu cei dragi. 
  • Urmărește conturi care te fac să te simți bine. Persoanele sincere și deschise te pot face să te simți mai puțin singur. 

A fi prezent online aduce o mulțime de oportunități de a te conecta sau de a învăța. Dacă petreci mult timp pe rețelele sociale și începi să observi sentimente de tristețe, nemulțumire, frustrare și singurătate care îți afectează viața și relațiile, poate fi timpul să-ți reevaluezi obiceiurile online. 

Tu cum îți protejezi sănătatea mintală în social media? 

______

Sursă foto: Feature Christopher Ott on Unsplash