Guest Post Denisa: Instagram – reţeta perfectă? DOs and DON`Ts

Guest Post Denisa: Instagram – reţeta perfectă? DOs and DON`Ts



Cred că Denisa este prima studentă din România care şi-a făcut licenţa despre reţeaua de Instagram. Aşadar,am rugat-o să-mi scrie câteva cuvinte despre cum a decurs, de ce a ales să scrie despre Instagram şi care sunt concluziile ei. Şi da, Denisa a luat nota 10. Felicitări!

“În urmă cu câteva luni mă aflam într-unul din momentele acelea cu ceaţă, în care nu vezi cu claritate capătul drumului – în cazul meu, al licenţei… Din fericire, în acelaşi moment am avut inspiraţia de a-i scrie un email lui Robert Katai. A fost punctul de cotitură, probabil, dinspre drumul unei lucrări obişnuite, înspre cel al uneia revelatoare.

L-am rugat pe Robert să-mi dea câteva sfaturi şi să-mi răspundă la anumite întrebări cu ajutorul cărora să pot finaliza lucrarea mea de licenţă. Cu ajutorul expertizei sale, precum al altor instagrammeri recomandaţi de el, am reuşit să ies din ceaţa prea multelor informaţii adunate. Astfel, mi-am concentrat cercetările pe analiza motivaţiilor utilizatorilor de Instagram, precum şi a modului în care sunt create fotografiile postate pe Instagram.

Am încercat să răspund la întrebări precum:  Ce conţinut tematic au aceste fotografii? Există vreun pattern? Ce similitudini descoperim între imaginile postate de utilizatorii obişnuiţi şi cele postate de utilizatori populari? A fost destul de greu să găsesc surse relevante şi avizate pentru subiectul pe care l-am ales, însă până la urmă am reuşit să încheg o perspectivă coerentă. Totuşi, atunci când m-am trezit în faţa comisiei de analiză a lucrării mele de licenţă şi am fost rugată să descriu ,,cu ce face cercetarea mea lumea mai bună”, pentru un moment – doar unul – mi-a trecut din nou prin faţa ochilor ceaţa iniţială.

Mi-era oarecum teamă de reacţia profesorilor mei la cercetarea unui subiect atât de nou şi atât de… puţin clasic, deşi toţi sunt oameni inteligenţi, deschişi şi la curent cu trendurile social media. După secunda de ezitare, dintr-o dată, norii confuziei şi emoţiei au dispărut, lăsând în urmă înseninarea razelor de lumină caracteristice unui capăt de drum. Am fost  în stare să articulez coerent concluziile cercetării mele şi mi-am dat seama că implicaţiile şi potenţialul lor le face demne de a fi împărtăşite şi altora.

Instagramul, ca platformă socială, nu este perceput şi nici folosit de toţi utilizatorii săi în acelaşi fel. Analizând fotografii postate pe Instagram de utilizatori obişnuiţi în comparaţie cu fotografii postate de utilizatorii populari (cu număr mare de followers), am constatat că există diferenţe majore. Utilizatorii populari demonstrează o percepţie mai profundă a reţelei, fiind şi mult mai activi, mai pasionaţi de fotografie decât utilizatorii obişnuiţi.

Cu siguranţă, nu există o reţetă perfectă a succesului în nici un domeniu, fiindcă dacă ar exista, toţi am fi oameni de succes şi atunci succesul nu ar fi altceva decât un alt nume pentru obişnuit. Totuşi, cele nouă persoane populare intervievate pentru lucrarea mea (instagrammeri ai săptămânii desemnaţi pe www.instagamology.ro), cele 100 de fotografii analizate ale celor mai populari utilizatori de Instagram din România şi cei 30 de utilizatori obişnuiţi care au completat un chestionar revelator, ne oferă următorul tabel cu cei cinci DOs and DON’Ts ai Instagramului, care de altfel vă vor schimba viaţa mai ceva ca Dry Cooker:

DOs

  1. Postează cu regularitate, aproximativ o fotografie pe zi. Cantitatea e importantă!
  2. Conştientizează specificul Instagramului, investeşte timp şi atenţie în ceea ce transmiţi vizual şi pune-l prioritar în raport cu celelalte reţele sociale. Doar numărul 1 contează!
  3. Fotografiază mai mult din ceea ce îţi oferă arta urbană. Conţinutul tematic al fotografiilor de succes se încadrează în tema locaţii sau peisaje.
  4. Foloseşte hashtag-uri care descriu o categorie mai largă de fotografii şi care sunt în concordanţă cu vizualul (Ex. #viataincluj). Generalizează pentru a fi găsit!
  5. Dacă te ocupi cu ceva interesant, postează câte un inside, o fotografie la care nu oricine ar avea acces. Oamenii apreciază fotografiile ,,din spatele cortinei”.

DON’Ts

  1. Nu distribui pe Facebook sau alte reţele sociale tot ceea ce postezi pe Instagram. E redundant.
  2. Nu folosi prea des filtrele de edit ale Instagramului – devii banal. Majoritatea utilizatorilor populari folosesc VSCOCAM.
  3. Evită să postezi acelaşi gen de fotografii – toţi avem ticuri, dar ale altora sunt mai enervante.
  4. Evită folosirea hashtag-urilor irelevante sau doar de dragul inserării unui hyperlink. Dacă explici mot-a-mot ce ai vrut să transmiţi printr-o fotografie, devii anost.
  5. E adevărată zicala ,,Believe în your selfie”, însă nu exagera postarea de selfie-uri – cu excepţia cazului în care eşti vreun fashion blogger sau o actriţă de la Hollywood.”

Comments are closed.