Planificare pentru 2023: Sfaturi pentru postările pe Facebook

Planificare pentru 2023: Sfaturi pentru postările pe Facebook



Te-ai apucat de implementarea strategiei de marketing pentru 2023? Îți dorești ca postările pe Facebook să-ți maximizeze eforturile? 

Cu atât de multe aplicații care roiesc în jurul nostru, e posibil ca Facebook să nu fie cea mai îndrăgită rețea socială de către generația Z și de utilizatorii tineri. Cu toate acestea, rămâne cea mai accesată platformă din lume și continuă să atragă tot mai mulți utilizatori.

Iar adevărul este că Facebook rămâne locul în care suntem conectați cu cei mai apropiați oamenii ai noștri, cu prietenii și cu familia. Să nu minimizăm și importanța notificărilor pe care le primim despre zilele de naștere sau cele care anunță evenimente importante postate de „prietenii” de pe Facebook.

Acestea sunt câteva motive importante pentru care aproximativ 2 miliarde de oameni încă se conectează la Facebook zilnic. Iar odată ce sunt acolo, se implică activ în grupuri, distribuie postări sau răspund la comentarii.

Având în vedere aceste aspecte, care sunt cele mai bune practici pentru Facebook în 2023? Cum facem ca postările pe Facebook să ajute la împlinirea obiectivului brandurilor?

Care-i treaba cu algoritmul

În primul rând, este important să înțelegem cum funcționează algoritmul News Feed și cum anume amplifică conținutul din aplicație.

  • De unde provine postarea – algoritmul ține cont cât de des interacționăm cu un anumit profil sau o anumită persoană. Deci, dacă dăm likes sau comentăm în mod regulat la anumite postări dintr-o pagină oarecare, vom vedea tot mai multe postări ale paginii respective. 

Dacă reprezinți un brand, e bine să știi că cu cât mai mulți oameni interacționează cu conținutul paginii tale, cu atât cresc șansele pentru conținutul paginii tale să fie tot mai difuzat.

  • Când a fost postat – prmptitundea rămâne un factor important în felul în care se determină reach-ul postării. Așadar, este important să înțelegi care sunt orele în care publicul tău este online, ca să atragi cât mai multe interacțiuni  chiar după ce postezi. 

Principalul obiectiv al aplicației rămân postările de Facebook de tip video. Însă, algoritmul Facebook evoluează și este actualizat constant. Dacă ai idei pentru videoclipuri scurte, el ar putea fi o oportunități bune pentru un reach cât mai mare.

De asemenea, se observă faptul că algoritmul Facebook este din ce în ce mai orientat să ofere ceea ce utilizatorii „apreciază”. Postările de Facebook care captează atenția provoacă interacțiune din partea utilizatorilor, însă dacă utilizatorii preferă experiențe mai „valoroase”, algoritmul ar putea propulsa conținutul de acest tip. 

Citește și care sunt tendințele rețelelor sociale în 2023.

Conținutul valoros

Conform unei analize, postările care au avut cel mai mare număr de interacțiuni au fost cele inspiraționale, amuzante sau educative. 

Bune practici pentru postările pe Facebook

  • Descrierile scurte: între 25-55 de caractere (peste 80 de caractere sunt trunchiate pe mobil);
  • Conținutul de tip video;
  • Postări de tip imagine;
  • Memes;
  • Maxim 2 hashtag-uri;
  • Evită suprapostarea pe pagină: între 3-5 postări pe săptămână;
  • Postează de luni-vineri dimineața;
  • Monitorizează comentariile și răspunde cât de repede poți;

În concluzie, îți recomandăm să ții cont de bunele practici menționate mai sus cu titlu de sugestii, nu ca niște reguli definitive. E important să analizezi conținutul pe care-l postezi, să-i urmărești performanța și abia apoi să tragi concluzii. E psoibil să descoperi că publicul tău răspunde la opusul a ceea ce este menționat mai sus. 

_____
Sursă poză de copertă: Coolvector, Freepik