9 Instagrammeri descoperă România în cadrul proiectului #TakeMeToRomania

9 Instagrammeri descoperă România în cadrul proiectului #TakeMeToRomania



Recunosc, am emoţii mari când prezint câte un proiect sau un eveniment. Pentru că de fiecare dată pun suflet şi pasiune în ceea ce fac iar când se apropie de final şi trebuie scos la lumină, inima-mi bate de-mi sare din piept.

Ne-am adunat o mână de instagrammeri pentru a face ce ne place nouă cel mai mult – fotografia cu telefonul – şi am început să pregătim acest eveniment de câteva săptămâni bune. Credem că România merită să fie vizitată de turiştii străini iar pentru asta vrem să arătăm lumii locurile care ne-au făcut să ne îndrăgostim de această ţară.

Aşadar, doamnelor şi domnilor am onoarea, plăcerea şi emoţia să anunţ lansarea celui mai mare proiect de Instagram din România –  “Take Me To Romania”

Take Me To Romania 729x90

Ce este Take Me To Romania?

Este o călătorie vizuală, care începe din 4 septembrie şi se termină în 9 septemberie şi de-a lungul căreia vom documenta puncte de interes turistic şi le vom face cunoscute comunităţii Instagram. Traseul ales include câteva dintre cele mai pitorești locuri din Transilvania – Transfăgărășanul, Bâlea Lac, Sibiu, Biertan, Sighișoara, Brașov și Canionul Șapte Scări – obiective turistice care, credem noi, merită promovate și cunoscute de turiștii români dar mai ales şi de cei străini.

Cine sunt Instagrammerii care vor merge în Take Me To Romania?

Pe unii dintre ei i-aţi cunoscut prin intermediul acestui blog iar pe alţii poate că-i urmăriţi deja de ceva vreme. Eu vă provoc să-i urmăriţi pe fiecare în parte iar dacă vreţi să-i cunoaşteţi personal, vă recomand să veniţi la Instameet-ul din Bucureşti din 4 septembrie.

Pentru mai multe detalii puteţi accesa website-ul nostru, iar dacă nu aveţi cont de instagram (şi pur şi simplu nu aveţi chef/timp/posibilitatea să vă faceţi unul) puteţi să urmăriţi aventura noastră direct de pe homepage-ul site-ului unde am integrat un Insta feed care arată fotografiile noastre în timp real (mulţumesc pe această cale colegului Bogdan Anghelina).

Website oficial – www.takemetoromania.com

Aşadar, vă invităm să urmăriţi hashtag-ul #takemetoromania

De asemenea mulţumim partenerilor care ne ajută şi susţin acest eveniment: Hotel Capitol, Villa Boca, Daily Secret şi Future Marketing.

Comments are closed.