3 pași în dezvoltarea unui mindset de creator

3 pași în dezvoltarea unui mindset de creator



Chiar dacă pare să devină din ce în ce mai greu să ne diferențiem, nu este imposibil. Am văzut asta și în cazul Lorenei care are reușit să doboare recordul pe Instagram cu ajutorul creativității sale. Însă, ce ne facem când ne confruntăm cu blocajul scriitorului?

În acest articol vei învăța 3 pași în dezvoltarea unui mindset de creator, pași pe care îi poți pune în aplicare începând de azi.

Cum să te setezi și să te resetezi mental ca să creezi

Când vine vorba de mindset de creator, ar trebui să nu alergi doar după lucruri noi și strălucitoare, ci să te uiți și după lucrurile pe care te poți baza. Deci, în loc să te întrebi „Cum o să fie lumea schimbată peste 10 ani?”, mai bine te-ai întreba „Ce va avea în comun lumea de peste 10 ani cu cea de acum?”.  Răspunsul la această întrebare te va ajuta să creezi ceva de lungă durată, care va rămâne relevant și în viitor. 

În ceea ce privește mindsetul de creator, ceea ce nu se va schimba peste 10 ani, este psihologia umană. Chiar dacă tehnologia, canalele de comunicare sau viteza cu care comunicăm se vor schimba, mintea oamenilor va rămâne la fel. 

Indiferent dacă ești brand, creator de conținut sau influencer, te invităm să citești What’s here to stay în digital.

Mindset here to stay

1. Dă-ți seama care e identitatea ta: ești creator pur sau antreprenor?

Unii oameni sunt mai mult artiști, iar alții sunt mai mult marketeri. Dacă ești mai mult artist și pornești la drum cu pasiune, vine la pachet cu „nefericiri” în lumea digitală. Ca idee, dacă vrei să ai succes, trebuie să migrezi spre lumea digitală, spre marketing și să te situezi între cele două lumi. Cu alte cuvinte, să înțelegi că atunci când creezi, poți să-ți lași artistul să se manifeste, dar, când decizi ce produs să lași în piață, e nevoie să asculți marketerul din tine.

  • Artiștii vor să scoată pe piață ceea ce consideră ei fiind important sau adevărat. Ei vor să aibă dreptate.
  • Marketerii vor să scoată pe piață ceea ce e valoros pentru lume. Ei vor să aibă măsurabilitate.

Identity Foreclosure: te-ai definit într-un fel și vrei să rămâi constant. Însă, lumea se schimbă, așa că nu trebuie să te rigidizezi în propria ta identitate.

Un creator este un permanent căutător care îmbină cele două identități, de artist și cea de marketer.

2. Gândești ce vrei să creezi pe termen lung 

Dacă vrei cu adevărat să-ți dezvolți zona ta creativă, e important să gândești pe termen lung. Nu poți să fii creativ o zi pe săptămână. Creatorii care generează cele mai valoroase opere sunt cei mai prolifici.

Pe termen lung, creativitatea se dezvoltă exponențial. Cu alte cuvinte, trebuie să reziști la început, până când creierul tău începe să automatizeze creativitatea. 

Cum pot să mă disciplinez să creez suficient de mult timp până când partea mea subconștientă începe să lege tiparele de creativitate?

3. Dacă ai o idee bună, dă-ți timp să explorezi în direcția respectivă

Dacă vrei să fii creativ și autentic, trebuie să-și dai voie să nu fii rigid, ci să ai momente în care te lași purtat de idei. Mai multe idei despre storytelling, dar și despre comunicarea virală, poți citi în acest articol.

Dacă ai blocajul scriitorul, fă pauză. Dar, este musai în ziua următoare să dai prioritate faptului că trebuie să-ți iasă obiectul creativității.  Astfel, vei reuși să transformi creativitatea în obicei. În caz contrar, vei avea tendința să renunți. Abia după ce reușești să transformi creativitatea într-un obicei poți să treci spre calitate. Iar asta înseamnă să nu mai lucrezi singur, individual. Mai mult decât atât, platformele pun la dispoziție o mulțime de resurse și soluții creative pentru afaceri.

Dacă decizi să te apuci de un anumit lucru, exersează de 5 ori ca să decidă creierul tău dacă e important să te apuci. Apoi, mai exersează de 50 de ori, ca să decizi dacă te vei opri.

Cei 3 pași în dezvoltarea unui mindset de creator au prezentați de Andy Szekely, autor, speaker & founder at AS inner circle. Pentru mai multe informații despre procesul de creație, te invităm să vizionezi întregul eveniment World of Digital Autumn 2021, transmis pe Facebook.

_____
Sursă poză de copertă: Tirachardz, Freepik.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *