Content creator de succes: trenduri + perseverență

Content creator de succes: trenduri + perseverență



Când privim doar rezultatul final, de cele mai multe ori munca de content creator pare simplă. Însă câte ore de muncă sunt, de fapt, în spatele rezultatelor? În următoarele rânduri vei descoperi răspunsul la această întrebare de la Valerie Lungu – content creator.

Valerie a început pe drumul social media cu 3 ani în urmă. Povestea sa a început chiar înainte de pandemie, într-o perioadă în care călătoriile nu erau restricționate. Astfel că majoritatea conținutului pe care îl publica era de travel. 

Cum crești o comunitate?

În momentul în care ai deja o plajă de urmăritori, fie e că vorba de 10-80k, provocarea constă în dublarea sau chiar triplarea acestora. Pentru a face asta, trebuie să faci constant trenduri. Că tot vorbim de trenduri, vezi care sunt trend-urile digitale pentru 2023.

Pe TikTok găsești trends în categoria „For you”, iar pe Instagram în categoria „Explore”. Dacă vezi că o anumită piesă este folosită des (este în trend), vezi cum anume o poți folosi și în conținutul pe care-l creezi. În ceea ce privește conținutul de pe stories, acesta ar trebui să fie cât mai natural.

Pentru ca brandul cu care colaborezi să fie mulțumit, trebuie să faci un reel de calitate și care este în trend. Doar așa reel-ul va genera vizualizări, va vinde, iar brandul va fi mulțumit. – Valerie Lungu

Pentru fotografii, cea mai bună aplicație de editare este Lightroom. Cu aceasta poți chiar să-ți creezi un preset (filtru) pe care să-l aplici apoi pe toate pozele. Dacă nu știi să-l folosești, poți folosi VSCO. Iar dacă ai nevoie de mai multe idei de aplicații de editare video, găsești aici mai multe exemple.

Valerie Lungu
Valerie Lungu

Despre hate-ul din online

Odată cu creșterea numărului de urmăritori, inevitabil cresc și șansele de a te confrunta cu hate în online. Dar cum faci ca să treci peste el, mai ales dacă te expui foarte mult?

Metoda ideală de a face asta este să treci cu vederea peste, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Sau, dacă poți, să faci mișto de el. Dar cel mai important este să înțelegi că hate-ul este despre cel care-l face. Nu este despre tine, creatorul de conținut.

Dacă aș avea acum 5-10k urmăritori, aș filma în fiecare zi câteva clipuri și aș posta zilnic: poze dimineața, reels seara. – Valerie Lungu

În final, contează foarte mult ce reușești să transmiți comunității tale. Dacă faci ceva calitativ, brandurile vor veni spre tine în mod natural. Pe lângă calitatea conținutului, contează și nișa pe care ți-o alegi. Ce anume te pasionează? Despre ce vrei să postezi? Ești pasionată de modă sau de beauty? Care sunt subiectele pe care vrei să le abordezi în comunicarea online? De la aceste întrebări ar trebui să pornești în găsirea nișei tale. Vezi cum te ajută nișa să-ți transformi pasiunea în business.

Toate informațiile de mai sus au fost oferite în cadrul evenimentului World of Digital Autumn Edition 2022. Poți vedea înregistrarea întregului eveniment aici.

_____
Sursă poză de copertă: Wayhomestudio, Freepik