Din exterior, avem tendința să vedem doar rezultatul final al creatorului de conținut, fără să ne gândim ce se ascunde, de fapt, în spatele procesului de creație. Consecvența și determinarea creatorului de conținut joacă roluri importante în toate etapele de creație, însă e bine să aducem în discuție și setul de instrumente pe care-l folosește.
Fie că discutăm despre instrumente necesare pentru research sau cele folosite pentru a retușa fotografii, acestea sunt menite să-i sprijine procesul de creație.
Instrumente de research
Când vine vorba de crearea de conținut, research-ul poate fi una dintre cele mai plictisitoare etape. Mai ales dacă te axezi pe conținut educațional, e necesar să investești mai mult timp în cercetare și colectare de date decât un creator de conținut care publică conținut bazat pe umor.
Iată câteva dintre instrumentele care îți fac viața mai ușoară:
1. ChatGPT
Este un instrument AI gratuit căruia îi poți adresa întrebări pe orice subiect. Este diferit față de Google pentru că îți oferă informații și răspunsuri organizate în formatul pe care-l cauți.
2. Answerthepublic
Acest instrument este gratuit, însă are acces limitat. Oferă informații despre zonele de interes ale publicului tău. Trebuie doar să introduci un cuvânt cheie și obții o mulțime de idei pe care le poți transforma în bucăți de conținut relevante pentru comunitatea ta.
3. Trenduri Google
Dacă vrei să depășești blocajul creator, acest instrument te ajută s-o faci. Te ajută să urmărești popularitatea unui cuvânt de-a lungul anilor. Îți poate arăta ce subiecte sunt de interes pentru oameni în acest moment.
Planificarea și programarea conținutului
Creatorul de conținut trebuie să lucreze cu diverse formate de conținut. De la conținut scris la imagini, videoclipuri sau podcasturi, este esențial să țină evidența a ceea ce trebuie publicat.
4. Business Suite
Este un instrument gratuit, oferit de Meta, care te ajută să postezi conținut pe Facebook și Instagram.
5. Notion
Are un plan gratuit și ajută echipele să lucreze împreună la diverse proiecte sau sarcini.
Editare text
Grammarly sau Writer sunt două instrumente utile care te asigură că textul tău este perfect scris. Ambele folosesc AI pentru a verifica gramatica, ortografia și punctuația.
Crearea conținutului vizual
De la crearea elementelor vizuale pentru o postare pe Instagram la crearea thumbnail-ului clipului pe YouTube, conținutul vizual face parte din viața creatorului de conținut.
6. Canva
Oferă opțiuni multiple pentru crearea de conținut vizual, video și scris. Iar dacă ești în pană de idei, șabloanele pe care aplicația ți le pune la dispoziție te pot salva din impas. Apropo, aplicația îți permite și programarea postărilor pe canalele tale.
7. Crello
Cu o interfață similară cu Canva, Crello are mii de șabloane și dimensiuni prestabilite pentru diferite tipuri de postări. Chiar dacă oferă un plan gratuit, ești limitat la doar cinci descărcări pe lună.
Descoperă și alte alternative de programe de editare precum Canva.
Conținutul video
De la Reels la TikToks sau YouTube shorts, conținutul video este printre cele mai apreciate tipuri de conținut. Iar când vine vorba de editarea conținutului video, există câteva aplicații care îți fac viața mai ușoară. Descoperă-le aici.
Alte instrumente utile pentru creatori:
- Hashtagify.me – un instrument gratuit care îți permite să cauți hashtag-uri.
- Substack – ajută blogerii și creatorii de conținut scris în lansarea unui abonament lunar plătit.
- MixKit – oferă o selecție de videoclipuri, muzică, efecte sonore și șabloane video gratuite.
- Portent – te ajută să generezi titluri mișto și catchy pentru articolele tale.
În acest articol am prezentat doar câteva dintre instrumentele necesare de creare de conținut care te ajută să economisești timp și să simplifici preocesul de creare. Îți recomandăm să iei fiecare instrument la rând și să-i testezi varianta gratuită ca să vezi dacă se potrivește cu nevoile tale.
Care sunt instrumentele tale preferate în procesul de creare de conținut?
_____
Sursă poză de copertă: DCStudio, Freepik