Află care sunt tendințele social media în toamna anului 2021

Află care sunt tendințele social media în toamna anului 2021



La începutul de toamnă este momentul ideal să facem o recapitulare a ceea ce a funcționat sau nu pe timpul verii și să aflăm care sunt tendințele social media din următoarea perioadă. Doar astfel vei reuși să fii bine pregătit și să fii cu un pas în fața competitorilor tăi.

Să trecem la treabă. Ești pregătit să afli care sunt tendințele social media din această toamnă?

1. Conținutul video sub formă scurtă

Hai să fim realiști. Cât de des te captează câte un videoclip în timp ce dai scroll pe Facebook sau Instagram, ca să nu mai vorbim de TikTok? 

Iată câteva idei de videoclipuri pe care le poți crea:

  • How to: videoclipuri educative în care prezinți, de exemplu, un machiaj, o rețetă nouă de prăjitură sau cum îți schimbi pneurile de la mașină. 
  • DIY: ești o persoană creativă? Învață-i și pe alții să creeze sau pregătește un video despre cum îți fabrici produsul. De exemplu, poți împărtăși cu urmăritorii tăi confecționarea unui produs natural de demachiere.
  • Clipuri funny. Pe social media n-ar trebui să ne luăm prea în serios. Dacă ai ceva amuzant de spus, spune. 
  • Conținut educativ: ne naștem și creștem cu setea de cunoaștere. Exemple de videoclipuri: Cum crește un mango? Ce exerciții de dicție sunt cele mai eficiente? 

Chiar dacă poate părea copleșitoare, crearea de conținut video poate fi chiar amuzantă, mai ales dacă ții cont de aceste 11 sfaturi

2. Social media apare ca o platformă de cumpărături

Nu este un secret faptul că în ultimul an ne-am schimbat felul în care alegem să ne facem cumpărăturile. Fie că alegem să ne schimbăm garderoba sau vrem să ne înlocuim coșul cu fructe proaspete, cert este că preferăm livrarea direct în casele noastre. Iar rețelele social par să țină pasul cu nevoile noastre. 

Recent, Facebook a publicat un raport care cuprinde câteva concluzii și considerații de ordin strategic pentru branduri când vine vorba de comerțul electronic. Așadar, dacă reprezinți un brand sau ești un antreprenor la început de drum, asigură-te că profiți de tendințele social media din această toamnă și ești prezent online. 

3. Live streaming-ul se află în tendințele social media din această toamnă

Transmiterea în direct (live streaming-ul) se referă la conținutul media online înregistrat și transmis în timp real. Avantajele acestui tip de conținut sunt evidente. 

Să luăm exemplul unui actor care recită un monolog memorat și unul care improvizează pe loc. În prima situație, conținutul este creat în prealabil și apoi, actorul îl comunică publicului. În cea de-a doua situație, publicul primește conținut pe măsură ce actorul îl creează în același moment. Ce tip de conținut ți se pare mai atractiv și mai relevant?

Sfaturi pentru live streaming:

  • personalizarea experienței este esențială pentru crearea unei conexiuni între potențialul client și produs
  • organizează sesiuni de întrebări și răspunsuri
  • numește-ți brandul de câteva ori pentru a-l stabili în mintea clientului
  • răspunde participanților în timp real
  • anunță lansări de produse / servicii
  • oferă o reducere limitată celor participanți

Vrei să vezi cum s-a transformat utilizarea rețelelor sociale în ultimul deceniu? Citește acest articol.

4. Află care sunt toate tendințele social media la World of Digital Autumn 2021

În 25 și 26 octombrie, între orele 11:00-14:00, te așteptăm live la World of Digital Autumn 2021 cu subiecte super interesante pentru această toamnă: poziționare, strategie, creativitate, storytelling, campanii, noutăți, tendințe, comerț electronic, comunități și multe altele. Hai alături de noi și învață de la cei mai buni cum să ții pasul cu tendințele din această toamnă.

_____
Sursă fotografie de copertă: Sticker Mule, Unsplash