3 modificări aduse de YouTube în ultima săptămână

3 modificări aduse de YouTube în ultima săptămână



La nici două săptămâni de la ultimele modificări și upgrade-uri, YouTube a revenit cu noi surprize pentru utilizatori. De această dată, pare să se concentreze pe videoclipuri cu durată scurtă (YouTube Shorts), segmentări și descoperiri de canale noi.

YouTube Shorts o ia pe urmele trasate de TikTok sau Reels

Dacă tot vorbeam despre short videos și bătăliile duse pentru atenția utilizatorilor, iată că nici YouTube nu se lasă mai prejos.

Începând din această săptămână, YouTube lansează YouTube Shorts în peste 100 de țări din întreaga lume. Din acestea face parte și România, unde s-a lansat versiunea beta pe mobil. Adică, o nouă experiență pentru crearea de videoclipuri de scurtă durată ( 15-60 de secunde).

Sursă 

În prezent, YouTube Shorts le permite utilizatorilor să înregistreze videoclipuri cu o lungime de până la 60 de secunde. Pe de altă parte, TikTok a anunțat recent că extinde lungimea maximă a clipurilor individuale de la 60 de secunde la trei minute

La fel ca fratele său mai tânăr, YouTube Shorts oferă funcții precum segmentări de video, posibilitatea a adăuga fundal muzical și de a controla viteza videoclipului. De asemenea, creatorii de conținut pot adăuga texte la videoclipului lor și pot prelua părți audio din alte scurtmetraje. Mai mult, pot adăuga clipuri din galeria camerei telefonului și pot adăuga filtre de bază.

Descoperă noi canale pe YouTube cu ajutorul opțiunii “New to You”

YouTube urmează să lanseze o nouă funcție numită „Nou pentru tine”, care este concepută pentru a ajuta utilizatorii să descopere conținut de pe canale pe care nu le-au vizionat anterior, dar sunt aliniate cu interesele lor pe baza comportamentului de vizionare din trecut.

Sursă

„…ajută spectatorii de pe YouTube să descopere conținut în anumite verticale, cum ar fi Gaming sau Beauty, sau conținut în tendințe la nivel mondial, dar nu este neapărat personalizat pentru ei. Cu alte cuvinte, nu ține cont de interesele lor specifice. Este unic prin faptul că este personalizat pentru spectator. Așa că încercăm să facem un echilibru între lucrurile despre care credem că v-ar putea interesa și lucrurile care sunt puțin mai departe de ceea ce ați urmări de obicei.”

Este o funcție asemănătoare cu Explore, dar mai specifică. Este dedicată descoperirii de noi canale și creatori pentru fiecare utilizator individual. New to Youeste perfect aliniat la comportamentul și interesele utilizatorilor platformei.

YouTube adaugă segmentarea automată pentru clipuri și lansează modul întunecat pentru YouTube Studio

YouTube pune la dispoziție segmentări video automate pentru toate clipurile încărcate. De asemenea, lansează un nou mod întunecat (Dark Mode) pentru YouTube Studio pe desktop.

Opțiunea se bazează pe capitolele video (segmentările) făcute manual pe YouTube, cele pe care le-a lansat către toți creatorii anul trecut, ca un mijloc de a îmbunătăți navigarea către secțiuni specifice ale videoclipurilor.

După cum explică Conor Kavanagh de la YouTube, în curând, pentru videoclipurile noi încărcate, sistemul YouTube va căuta să segmenteze automat clipurile tale în capitole. Dacă vei realiza segmentarea manual, aceasta va înlocui segmentarea automată. 

Segmentarea poate să însemne o mulțime de avantaje. Câteva sunt: o navigare îmbunătățită prin care utilizatorul ajunge exact în segmentul de care este interesat, dar și avantaje SEO. 

Află cum să-ți optimizezi corect SEO clipurile pe YouTube. Ai nevoie de instrumente care să te ajute să editezi videoclipuri? Avem câteva recomandări de instrumente gratuite pentru tine. 

Totodată, Kavanagh mai afirmă că, în următoarele câteva luni, urmează să fie lansat dark mode-ul pentru YouTube Studio. 

YouTube Shorts, Dark Mode sau segmentarea sunt câteva dintre noutățile pe care YouTube le-a anunțat că le are în vedere pentru următoarea perioadă. Să fie, oare, vorba de instrumente care să faciliteze activitatea creatorilor de conținut? Sau este doar o măsură pe care YouTube o adoptă pentru a ne păstra mai mult timp pe aplicație?

_____
Sursă foto: yifa5610, Freepik.com